miercuri, 30 noiembrie 2011

Capitolu 7

Inca un lucru...
Stateam amandoi linistiti in casa simitindu-ne ca doi straini.Eu nu stiam ce sa fac poate acum ma credea o tampita ca l-am lasay sa zaca acolo singur in frig.Ma simteam vinovata.
 -Nu te mai judeca!spuse Ryan.
 -De ce nu as face-o?Adica tu ai indurat tot frigul asta doar pentru mine.Si daca nu veneam dupa tine?
 -Stiam ca vei venii.Nu esti ca si Megan....
 -Stiu ca nu sunt ca ea dar ce legatura e intre mine si ea?
 -Ea e rece,e dura si nu simte nimic.a zis el cu privirea in pamant.
Am ramas in tacere inca cateva minute iar din padure se auzeau  niste fosnete.M-am dus la geam si prin intuneric am zarit un par blond,acel par blond pe care il uram.Era Megan.Am suflat cu greutate si o piatra se aseza pe inima mea.In timp ce eu eram pierduta in ganduile mele Ryan venii la mine si ma stranse la piept si imi soptii: totul va fii bine.Gandul ca el era aici cu mine ma linistea cu adevarat.La un moment am adormit si fara sa stiu am ajuns in pat.M-am ridicat din pat si cand sa deschid usa de jos se auzeau rasete si voie buna.Am coborat jos in sufragerie si ghiciti pe cine am vazut?Era Ryan si parintii lui.
 Simteam cum intepeneam acolo,nu ma ami puteam misca,era destul de ciudat.Ryan se intoarse cu fata spre mine si venii sa ma conduca spre familiile noastre.Ma lua de talie si incerca sa ma traga inspre acea directie dar eu ma impotriveam.Ma trase in bratele lui si imi soptii la ureche:
 -Nu te vor manca!a zis el sarcastic.
 -Nu imi e ca ma vor manaca.Dar daca nu o sa  ma placa?Adica abia ma-m trezit si arat ca un monstru.
 -Nu e adevarat,arati bine.spuse el cu un zambet smecher pe fata.
Am mers repede in camera mea si m-am aranjat ca in fiecare zi apoi am coborat jos dar acelasi sentiment ma cuprinse iar.Desi acum stiam ca arat mai bine ca inainte nu ma puteam misca.
 -Draga vino si stai cu noi aici!spsuse mama lui Ryan.
Am zambit cu caldura iar Ryan isi dadu seama ca am probleme asa ca ma ajuta sa ma duc pana la canapea si eu m-am asezat langa mama.
 -Deci...pe tine te cheama Renne asa e?intreba mama lui.
 -Da!am raspuns scurt si la obiect.
Nu ma simteam prea in largul meu dar vad ca mama si tata se intelegeau foarte bine cu ei.I-am soptit mamei ca imi era rau asa ca a vrut sa ma conduca in camera mea.Cand a trebuit sa urcam scarile Ryan  veni la mine si ma duse el in camera.Am urcat cateva scari in liniste pana la usa camerei mele si de acolo nu am mai stiut ce e cu mine.Totul era in ceata,auzeam niste voci dar nu le dadeam importanta.Eram intr-o lume pura,alba si nimeni nu putea sa ma vada sau sa ma auda.

Un comentariu: